Lumea asta.. e "prea mult" pentru mine
uneori, knd sentimentele sunt atat de multe, te sufoka si nu mai poti s rostesti niciun cuvant... si orice cuvant ai spune, ar durea.. desi in tine dor, ele sunt in haosul lor, si le poti ignora intampinand neputinta de a le face fata... insa rostindu-le, le-ai individualiza si ar trebui s te framante fiecare in parte..
cat de puternica pot sa fiu, fiindu-mi sufletul atat de greu, sa sfidez gravitatia, care ma vrea tot mai jos... mi-e frica sa cad, caci sunt mai neincrezatoare ca niciodata ca voi putea sa ma mai ridic..
poate nici nu realizez cat d singura sunt in toate astea...
afisez "paralizie", mai bland spus oboseala, resemnare si pasivitate
in adanc, unde nu kauta nimeni, lupt cu mine, lupt ca tot ce simt sa ramana acolo..
nu, nu cred ca voi trece peste asta...
am nevoie de nebunie, caci uneori nebunia te impinge dincolo de limite, iti da curaj si iti alunga teama esecului..
de ce trebuia sa fiu atat de realista, responsabila, obedienta... opusa firii "libere".. de ce ma ascund pe mine, pentru a preda o alta "eu" deciziilor ce-mi sunt impuse.. decizii ce imi infirma iluziile, ce imi refuza dreptul de a visa.... de ce prefer sa ma dezamagesc, decat sa-i dezamagesc pe ei? pentru ca eu sunt tot ce le-a mai ramas..
am ramas o pasare, ce a asteptat vremea sa zboare si acum realizeaza ca nu isi poate clinti aripile... si priveste zborul altora.. ce rost isi gaseste pentru insasi existenta ei o pasare care are aripi, dar nu poate zbura?